Si totusi de ce mai incerca? Era a 3 oara cand se uita la poza aia nenorocita. Era el pe vremea cand era mic cu freza aia idioata si cu zambetul tamp pe fata. Cu toate ca arata ca un zambet tamp era un zambet, si nu era unul din zambetele alea pe care le facea acum in poze, era tipul de ranjet dobitoc de fericit. De pe vremea cand lumea lui era simpla, dinainte sa afle ca nu exista prieteni, ci doar cunostinte cu interese comune. Dinainte sa afle ca viata era uneori nedreapta si lucrurile nu erau pe sistemul "bine faci bine gasesti" pe care il tot repeta maica-sa. De pe vremea cand credea ca dragostea e ceva frumos si nu ceva ce te facea sa suferi. Cand fumatul era doar un gest murdar, nu un viciu al lui. Cand gasea fericirea intr-un pumn de bomboane si un desen animat. Cand temele lui complicate erau coloratul intre linii si cand banii lui nu se duceau pe benzina ci pe inghetata. Ca nu avea nevoie de benzina ca nu avea masina, avea trotineta.
Pe vremea aia nu intelegea realitatea, dar se chinuia sa o faca. Si pana la urma de ce a incercat sa faca asta? Pentru ce? Era ca si cum s-ar fi pregatit cateva ore sa se intalneasca cu o gagica si apoi afla ca gagica era proasta. Si avea HIV. Da, realitatea era o gagica proasta cu HIV. Oare isi dorea sa fie la fel ca atunci? Isi dorea sa fie din nou prostut si naiv? Nu, isi dorea sa schimbe realitatea. Dar asta nu era posibil, nu exista tratament pentru sida.
S-a uitat din nou la poza aia. sclipirea aia din ochi il enerva la maxim. Credea ca viata o sa fie roz. Era nerabdator sa iasa in lume. Si a iesit. Dar nu a fost roz. Era un tablou gri, si nimeni nu incerca sa il picteze altfel, toti dadeau vina unii pe altii ca nu folosesc culorile corecte. Chit ca jumatate nici nu stiau sa tina o pensula in mana, stiau sa comenteze de altii ca nu o fac corect.
A bagat poza aia la loc intre paginile cartii dintre care o scosese. Pizza. Pizza era solutia acum. Prea multa gandire, prea putina mancare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu